Despre

Cum a inceput Medshop?

Totul a inceput din dorinta de a gestiona eficient datele necesare finalizarii tezei mele de doctorat, care se concentra pe evidenta jurnalelor alimentare pentru pacientii medicilor nutritionisti. O dorinta care a inspirat o idee din ce in ce mai inspirata si care s-a concretizat in Medshop, o solutie de gestiune ideal pentru clinici specializate, dar si generale, care au nevoie de o organizare moderna, sigura si simplificata.

Dr. Mihaela Posea

Medshop te ajuta sa gestionezi atat datele pacientilor, cat si cele financiare ale cabinetului sau clinicii tale. Poti vedea cat de incarcat este programul medicilor, ce programari sunt stabilite, ce venituri ai si, in acelasi timp, poti evalua starea de sanatate a pacientului si il poti fideliza prin modulul de marketing.

Initial, aplicatia dispunea de modulul de Pacienti, in care puteam sa introduc toate datele fiziologice, dar si rezultatele analizelor de sange ale acestora, apoi am dezvoltat submodulul de Jurnale alimentare, in care am putut analiza obiceiurile alimentare ale fiecarui pacient.

Pe masura ce au aparut din ce in ce mai multi pacienti pe care nu i-am mai putut gestiona prin metoda clasica (pe agenda, offline) am dezvoltat si modulul de Programari, care mi-a oferit posibilitatea de a avea acces rapid la calendarul si statusul programarilor, inclusiv orarul din ziua respectiva – totul online, fara batai de cap si fara a pierde vreo informatie. Totul e acolo.

Cum totul migreaza spre online, iar ingrijirea pacientilor implica multa atentie si siguranta, am profitat de avantajele tehnologiei si am dezvoltat module care pot acoperi diferite nevoi: atat din punct de vedere financiar (plati, jurnale de casa, furnizori, incasari, dispozitii de casa sau cashflow) cat si administrativ (program de lucru si evaluare medici, categorii de utilizatori, nomenclatoare chestionare, alerte parametri depasiti samd.) si chiar instrumente de marketing pentru fidelizarea pacientilor.

Pe scurt, Medshop iti asigura o procedura inteligenta de lucru. Nu iti faci griji daca un angajat pleaca din echipa, pentru ca, in aplicatie, ai toate datele pacientilor deja centralizate – nu pierzi activitatea, nu pierzi pacientii, ramai cu totul la zi, iar pacientul se simte respectat.

Anii de experienta cu aceasta aplicatie inca de la inceput, pentru propria clinica, si eforturile creative ale echipei de dezvoltare au transformat aplicatia intr-o solutie pe care o poti folosi extrem de usor, dar mai ales care poate fi configurata conform necesitatilor tale specifice.

E aplicatia all-in-one cu care chiar salvezi date, timp si pacienti. Fa-o si tu!